Schimbarea – un rău necesar?

Change, Same Green Road Sign Over Dramatic Clouds and Sky.

În zilele în care trăim, schimbarea este deja o necesitate. Spun asta deoarece lucrurile evoluează într-un mod foarte rapid. Economia, tehnologia, totul este într-o continuă schimbare. Întrebarea este cât de dispus ești să te schimbi pentru a nu fi depășit din urmă? Este o întrebare dură, însă destul de adevărată.

Consider că abilitatea de a te adapta este de maximă necesitate în zilele noastre. Întotdeauna am fost un om mai retras, unul căruia îi plăcea să stea în cămăruța lui. În anul 3 de facultate totul s-a schimbat datorită unei simple decizii. Am intrat în ASAFF, asociația de studenți a facultății, unde totul a luat o întorsătură la 180 de grade. Am fost nevoit să învăț lucruri noi, să mă adaptez unui sistem pe care nu îl mai întâlnisem. Această ieșire din zona de confort nu a fost foarte benefică la început, însă mi-a prins foarte bine pe termen lung.

În domeniul antreprenoriatului, este nevoie să înveți câteva abilități. Fiind o persoană mai retrasă, nu obișnuiam să construiesc relații, să vorbesc cu oamenii sau să fac lucruri care nu îmi erau confortabile. Am ales să mă schimb, să învăț lucruri noi, deoarece viața vorbește despre evoluție. John Maxwell spunea că în viață ori evoluăm, ori involuăm, dar niciodată nu stagnăm.

Cum ar fi ca data viitoare când ești nevoit să faci o schimbare, să alegi să o faci? În zona de confort nu se întâmplă nimic distractiv, trăiești în monotonie. În afara ei în schimb sunt lucrurile care te așteaptă. Acceptă schimbarea ca pe ceva benefic, iar pe termen lung poate fi cea mai bună decizie pe care o vei putea lua.

Până data viitoare, dă-ți voie să vezi!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s