A încerca sau a face

try-not-do-or-do-not-there-is-no-try-31

În ultima vreme, am început să cunosc aproape în fiecare seară oameni noi, în special tineri. Tineri cărora le văd în interior acea dorință de a vrea mai mult, de a se autodepăși zilnic. Doar că există o provocare pe care foarte mulți dintre noi cei tineri o avem, și anume încrederea în noi. Și eu o am și zilnic fac acțiuni mici care să îmi crească încrederea în mine pe termen lung. Iar pentru că nu avem încredere așa mare în noi, aproape de fiecare dată când trebuie să facem ceva, spunem ”o să încerc să fac asta”.

Vă dau un sfat care pe mine m-a ajutat. Nu mai încercați. Faceți acel ceva. Este foarte simplu, dar foarte greu în același timp. Este simplu până când îl conștientizați. Și eu mai am de lucrat la asta, dar de fiecare dată când trebuie să fac ceva, nu mă mai gândesc la a încerca să îl fac, ci îl fac. Dacă pleci cu gândul că vei încerca, sunt șanse mari să eșuezi. De ce? Pentru că îți vin în minte acele întrebări ”dar dacă, dar ce va zice, dar ce voi răspunde”. În schimb când faci ceva, toate aceste întrebări vor trece de la timpul viitor la prezent. Și se vor transforma inconștient în ”ce zice acum, ce îi răspund”. Iar în momentul acela, nu vei mai avea timp de a te gândi la ce îi vei răspunde, ci la ce îi răspunzi, deoarece ești deja pus în fața faptului.

Imaginează-ți că un băiat și o fată sunt la o întâlnire. La final, băiatul conduce fata acasă, iar aceasta îi spune ”nu vrei să vii înăuntru?”. Credeți că băiatul îi va răspunde ”o să încerc să vin”? Normal că nu va încerca, ci o va face (sau nu 🙂 ). Exact la fel este în orice situație, o facem pur și simplu, nu încercăm. Asta deoarece sunt decizii pe care le luăm cu sufletul.

Cum ar fi ca data viitoare când ai de făcut ceva, să nu mai încerci? Să îl faci pur și simplu. Începe să faci acel lucru chiar dacă nu știi cum, iar pe parcurs vei învăța cum să îl faci. O să vă las la final cu un scurt video din Star Wars, cu replica următoare: ”Do, or do not. There is no try”.

Până data viitoare, dă-ți voie să vezi!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s