Viața ca un sport

Behrend-Track-main-resized

Ieri pentru prima dată în 2 ani am fost la alergat. A fost o experiență foarte plăcută, mi-am amintit de perioada când făceam sport de cel puțin 3-4 ori pe săptămână. Mă simțeam excelent în acea perioadă, dar cumva cu timpul am început să neglijez acest aspect din viața mea și am uitat de sport. De aceea m-am hotărât ca de astăzi să încep ușor ușor să readuc sportul în viața mea. Dar mai important de atât este cum m-am simțit astăzi pe pista de alergat și cum am ajuns la concluzia că viața este ca un sport. Pentru asta dă-mi voie să îți zic o mică povestioară.

Am ajuns la pista de alergat, mi-am făcut încălzirea și m-am pus pe alergat. Primii pași au fost enorm de grei deoarece nu mai aveam deloc condiție fizică. Dar am continuat, iar pe măsură ce alergam mai mult, devenea mai ușor. Corpul meu a început să se obișnuiască cu ritmul. Am făcut 3 ture, iar apoi am făcut o pauză ca să îmi revin. Am început din nou, câte două ture. Deja pe la a cincea tură nu prea mai puteam, iar cel mai confortabil ar fi fost să mă opresc. În acel moment mi-am amintit de perioada când jucam tenis și de momentele dificile din timpul meciurilor. Sunt momente în care vezi că adversarul tău e mai bun ca tine, momente în care ajungi la puncte extrem de importante. Și atunci îți spui ”să mai continui punctul ăsta sau să renunț?”. Evident că cel mai confortabil este să te lași, pentru că vei reveni în game-ul următor. Dar dacă nu ai făcut-o în ăsta, cum ai putea să o faci în următorul? Bineînțeles că se poate, doar că ai nevoie de o pregătire mentală extraordinar de bună. În momentele acelea grele, sunt sigur că foarte mulți se compară cu adversarul lor. Dar cum ar fi dacă ai face abstracție de acea persoană și te-ai gândi că singurul adversar cu care trebuie să te compari ești chiar tu?

Această întrebare mi-am pus-o și eu astăzi când simțeam că nu mai pot. ”Asta este cea mai bună versiune a mea?”, ”Doar de atât sunt în stare?”, acestea sunt întrebările pe care mi le-am pus astăzi la alergat. Am observat că au fost de ajutor, dar pentru scurt timp. Apoi m-am uitat la punctul de final unde mă opream și mi-am spus: ”dacă acolo ar fi visul meu, ce aș face? M-aș opri sau aș continua să alerg?”. Acest gând împreună cu visul meu vizualizat acolo s-au transformat într-o motivație pe termen lung, așa că am putut să termin acea tură. La final m-am gândit, oare nu este și viața ca un sport?

Cu toții avem momente grele și momente mai puțin grele. Dar oare cum alegem să acționăm în acele momente grele? Renunțăm, ne dăm bătuți sau continuăm să mai alergăm puțin până îl depășim? Care ne este motivația care ne face să nu renunțăm? Întotdeauna compară-te cu tine și niciodată cu cel de lângă. Dacă vezi că este mai bun ca tine, iar asta o vezi prin rezultate, du-te și întreabă-l cum a făcut asta. Singura persoană cu care ești în competiție ești tu. Tu ce ai face ca să nu renunți?

Până data viitoare, dă-ți voie să vezi!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s